sâmbătă, 21 iunie 2014

Jurnalul de amintiri






Pe T, numit asa de dragul povestirii, l-am cunoscut intr-o locatie pe care obisnuiam sa o frecventez. Un loc pentru boemi cu o tersa imprejmuita de flori.
Am mers acolo, impreuna cu doua prietene pentru a ne povesti acele lucruri, pe care ni le- am mai povestit candva.
L-am zarit la bar. Era inalt, chipes si singur. Mi am intors privirile spre el de multe ori. Cand ni s-au intersectat, a zambit scurt.

Am facut cunostinta in acea zi si ne am intalnit apoi, in repetate randuri, dar ori de cate ori ar trebui sa il descriu, as folosi aceleasi cuvinte.

Era un barbat atragator, irezistibil intr un fel aparte. Inzestrat cu trasaturi armonioase, adopta mereu o atitudine studiata, asemenea unui actor ce interpreta un rol dinainte stabilit. Pozitia corpului, gesturile, felul de a fuma, de a vorbi le gandise cu mult timp in urma. Privea si zambea intr un mod ce atingeau perfectiunea. Candva, intr-o oglinda, exersase mult..

Era un contrast tentant intre fizicul sau de Don Juan si gandirea sa de filosof. L am descoperit treptat si doar partial, prin prisma intalnirilor desfasurate intr- o camera cu pereti inalti si ferestre mari. O camera cu propriile povesti, unde mirosea a iasomie, parfum si tigara, si unde, siluetele meschine, agatate pe pereti, ma priveau strident.

Era un introvertit, un rebel, un ganditor si ma cuprindea un amalgam de emotii in preajma lui. Radeam copios, in timp ce el doar zambea, ii puneam o avalansa de intrebari indiscrete la care se limitea sa mi raspunda monosilabic, il provocam la discutii psihologice in miez de noapte, il atingeam fara inhibitii si cenzuri. Cand il analizam in detaliu, mi se relevau vulnerabilitati si sensibilitate, mascate de duritate. Uneori era copil, alteori prea intelept pentru varsta sa, trecuta de 30.


Am petrecut mult timp impreuna, dar n am reusit sa definesc si nici sa exprim ceea ce simteam pentru el. Era un barbat usor de placut, greu de iubit.

Zambesc tamp la toate aceste amintiri, iar propriul egoism ma indeamna sa sper ca nu si-a gasit si nu si va gasi vreodata o Marioara speciala pe care sa o mute in palatul de clestar.

Asa se ntampla ori de cate ori refuzam sa ne scoatem din suflet momente, locuri, chipuri. Ne agatam de ploaie, de paragrafele din carti, de momentele de singuratate pentru a rechema in prezent clipe din trecut, si ne intrebam, oamenii pe care nu i am uitat ce fac, unde sunt, cu cine sunt..




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu